Comunicat de presă
Având în vedere evenimentul epidemiologic înregistrat recent în județul nostru și ținând cont de faptul că ne apropiem de sezonul estival, pentru a preîntâmpina apariția toxiinfecțiilor alimentare facem următoarele recomandări:
-
Investigarea medicală a personalului la angajare și periodic, dovedită prin fișă medicală, eliberată de medic specialist de medicina muncii, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 355/2007;
-
Efectuarea zilnică la intrarea în tură a triajului epidemiologic pentru întreg personalul, cu accent pe verificarea tegumentelor mâinilor și a echipamentului de protecție sanitară care trebuie să fie complet și curat;
-
În procesul de manipulare, depozitare, preparare și punere în consum a produselor alimentare va fi implicat exclusiv personalul care nu prezintă pe tegumente excoriații, plăgi, tăieturi, panariții sau care acuză simptomatologie digestivă, respiratorie de boli infecțioase transmisibile;
-
Instruirea personalului privind igiena individuală cu accent pe igiena mâinilor înaintea începrea activității, în timpul acesteia și ori de câte ori se impune;
-
Asigurarea de materiale pentru igiena personalului (săpun lichid antibacterian, prosoape și mănuși de unică utilizare);
-
Dotarea cu produse biocide specifice sectorului alimentar de tip 1, 2 și 4, (de uz profesional) avizate sanitar de Comisia Națională a Produselor Biocide din cadrul Ministerului Sănătății;
-
Asigurarea de materiale, obiecte și ustensile specifice desfășurării procedurilor de curățare, spălare și dezinfecție a spațiilor de lucru, suprafețelor, utilajelor, veselei, pavimentului;
-
Păstrarea obligatorie de probe alimentare din produse alimentare/ preparate culinare servite la mesele colective (mese organizate, nunți, botezuri, majorate, alte evenimente, etc.);
-
Interzicerea implicării personalului de curățenie în manipularea, pregătirea și servirea alimentelor;
-
Depozitarea și îndepărtarea corespunzătoare a deșeurilor și respectarea calendarului de efectuare a operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare;
-
Respectarea circuitelor funcționale pentru personal, aliment, veselă, deșeuri
Director Executiv Compartiment Relații Publice,
Dr. Sorin STOICA Cons. Marinela POPA